Cetatea Făgăraș – De veghe în Transilvania
Localizare : Strada Mihai Viteazul, nr. 1, municipiul Făgăraș, județul Brașov, Transilvania, România.
Coordonate : 45.845246 N, 24.973786 E
Construită inițial în anul 1310, înlocuind o fortificație mai veche din pământ, cetatea Făgăraș a avut un scop strategic militar pentru apărarea Transilvaniei de Sud Est de către tătari și otomani.
Voievodul Transilvaniei, Ștefan Mailat, a fortificat cetatea și i-a întărit zidurile, fiind dublate pornind din interior.
Fierăria cetății :
În anul 1599, Mihai Viteazul i-a dăruit cetatea soției sale, Doamna Stanca, după ce a ocupat-o în prealabil, devenind principe de Transilvania. Puțin mai târziu, el a adăpostit aici familia și tezaurul domnesc.
În 1617 au fost construite ultimele două etaje ale turnului donjon ( de Sud Vest ), sau Turnul Roșu ( 5 nivele ).
În secolul al XVII-lea, cetatea Făgăraș a constituit capitala principatului Transilvania, aici adunându-se 11 diete transilvănene.
În 1696 cetatea Făgăraș a trecut sub stăpânire austriacă, devenind cazarmă și închisoare militară.
În anul 1721 cetatea a devenit sediul Episcopiei Române Unite cu Roma.
Între anii 1948 – 1960, cetatea Făgăraș a fost închisoare politică pentru regimul comunist.
În prezent, cetatea adăpostește Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, precum și Biblioteca Municipală.
Program de vizitare :
Program de vară
1 Iunie – 30 Septembrie
Luni: Inchis
Marți-Vineri: 08:00-19:00
Sâmbătă-Duminică: 10:00-18:00
Program de iarnă
1 Octombrie – 31 Mai
Luni: Închis
Marți-Vineri: 08:00-17:00
Sâmbătă-Duminică: 09:00-17:00
Ultima intrare se face cu o oră înainte de închidere.
TARIFE DE VIZITARE
Adulți – 15 RON
Elevi, studenți, pensionari – 7 RON
Gratuit – copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora
Website oficial : http://muzeufagaras.ro/