Cimitirul Vesel de la Săpânța – Moștenirea culturală a Dacilor

Localizare : localitatea Săpânța, județul Maramureș, România

Coordonate : 47.971349 N, 23.695926 E

 

Video :

 

Renumit pentru crucile viu colorate și picturile reprezentative, cu scene din viața persoanelor înmormântate acolo, Cimitirul Vesel este un reper cultural al Maramureșului, anual fiind căutat de către un număr foarte mare de călători, români și străini. Pe lângă picturile sugestive, crucile mormintelor cuprind și un epitaf, o poezie amuzantă despre persoana care nu mai este printre noi.

 

 

Creatorul vestitului cimitir este Stan Ioan Pătraș (1908-1977), un artist local, sculptor în lemn, ce a îmbinat excelent arta maramureșeană cu tradiția românească.

 

 

Cimitirul Vesel surprinde tocmai prin nota umoristică prezentată în antiteză cu evenimentul trist al trecerii în neființă al oamenilor. Se presupune că Stan Ioan Pătraș a preluat într-o anumită măsură cultura dacilor, despre care se spune că au considerat moartea ca fiind un eveniment vesel. Primul epitaf al artistului maramureșean datează din anul 1935, iar cimitirul este muzeu din anul 1960.

 

Epitaf din Cimitirul Vesel

 

Tot în cadrul Cimitirului Vesel se regăsește și Casa Memorială Stan Ioan Pătraş, la circa 300 de metri de la intrare. După moartea artistului Pătraș, munca a fost continuată de către un ucenic de al acestuia, Dumitru Pop Tincu. Stan Ioan Pătraș este și el înmormântat în acest cimitir, mormântul său fiind una din principalele atracții.

 

O altă atracție principală este epitaful soacrei ( se regăsesc indicatoare către acesta ) :

Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea
Voi care treceţi pă aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea.

Tarife :

Intrare : 5 RON
Taxă foto : 5 RON
Taxă video : 10 RON

 

Află Adevărul despre Daci :