Mănăstirea Curtea de Argeș, Necropola Regilor României

Situată în orașul Curtea de Argeș,  pe Bulevardul Basarabilor, numărul 1, Mănăstirea cu același nume este un monument arhitectural celebru din Țara Românească. Transformată în necropola familiei regale a României de către Regele Carol I, Mănăstirea Curtea de Argeș este inclusă în Lista monumentelor istorice ale țării.

Aici sunt înmormântați toți regii și reginele României, în afară de regina mamă Elena, mama regelui Mihai I, înmormântată la Lausanne în Elveția. Așadar, aici se regăsesc mormintele regelui Carol I și al reginei Elisabeta, al regelui Ferdinand și al reginei Maria, al regelui Carol al II – lea, al reginei Ana și al regelui Mihai I.

Biserica a fost construită de către Neagoe Basarab (1512 – 1517) între anii 1514 și 1517 pe locul unde se afla sediul primei Mitropolii a Țării Românești (ce data din 1359), pe care a găsit-o într-o stare de degradare, neîngrijită și neconsolidată.

Pictura din interiorul Bisericii a fost realizată la acea vreme de către zugravul Dobromir, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Pictura respectivă este păstrată în fragmente la Muzeul Național de Artă din București.

Biserica Episcopală :

Biserica a fost restaurată între anii 1875 – 1886, după ce a trecut prin două incendii, de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, care i-a adus și unele modificări.

Biserica este construită din piatră profilată, având un plan triconc, reluat ulterior și la Mitropolia din București, la Biserica foste Mănăstiri Cotroceni sau la Mănăsitrea Tismana.

La Mănăstirea Curtea de Argeș se află moaștele Sfintei Filofteia, despre care se spune că sunt legate cu un blestem, iar cei ce vor încerca să le fure vor avea de suferit.

În anul 2009 s-a început construcția unei catedrale unde vor fi mutate mormintele Regilor și moaștele Sfintei Filofteia. Construcția a fost finalizată în 2016, an în care a fost depus aici și sicriul Reginei Ana a României.

Noua Catedrală (unde sunt înmormântați regina Ana și regele Mihai I) :

Legenda Meșterului Manole

De Mănăstirea Curtea de Argeș se leagă legenda meșterului Manole (constructorul Bisericii), despre care se spune în Balada Monastirea Argeșului că și-a zidit soția (Ana) între zidurile Mănăstirii, pentru că, în mod inexplicabil, absolut tot ce acesta construia în timpul zilei, noaptea se prăbușea. Legenda face trimitere la unul din crezurile fundamentale ale poporului român : acela că nimic nu se poate clădi și nu poate rezista fără sacrificiu.

Fântâna Meșterului Manole :

O altă legendă legată de meșterul Manole spune că atunci când domnitorul a văzut măreața construcție, i-a întrebat pe meșteri dacă vor putea construi vreodată o Mănăstire mai frumoasă. Aceștia au confirmat, așa că domnitorul, pentru a-i împiedica, a poruncit ca schelele să fie prăbușite, așa că meșterii, zidarii și calfele au rămas blocați pe acoperiș. Disperați, acestia și-au construit aripi din șindrile, dar, în cădere, toți au murit. Se spune că în locul în care a căzut meșterul Manole, a apărut o fântână, ce poartă azi numele de „Fântâna Meșterului Manole”.

Adevărurile din spatele legendei lui Manole

Se pare că personajul Manole este real și reprezentat de unul din meșterii aduși de Neagoe Basarab din Constantinopol, loc în care domnitorul a studiat. Astfel, îl cunoaștem pe Manoli din Niaesia, un armean ce a fost constructor-șef la una din moscheile sultanului Baiazid al II-lea.

Astfel se explică anumite elemente de arhitectură armeană și georgiană din cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș.

Mai mult, se spune că Ana a fost sora vitregă a domnitorului Neagoe Basarab și soția acestui Manoli din Niaesia.

Se pare că invidia celorlalți meșteri locali a atras și prăbușirile construcției lui Manoli. Așadar se poate explica și durata de cinci ani a construcției Mănăstirii, atipică pentru perioadele respective, când o Biserică se ridica în câteva luni.

Însăși zidirea Anei în Biserică se pare că ar fi fost legată de o tradiție românească a acelor vremuri. Potrivit unui vechi obicei, unei persoane căreia i se profila foarte bine umbra, aceasta i se măsura pe ascuns cu ajutorul unei stinghii. Aceasta se rupea la dimensiunea umbrei și se îngropa în zidurile clădirilor. Legat de această practică se presupunea faptul că, dacă persoana realiza că „i s-a furat umbra”, aceasta înnebunea.

Pe zidul din spatele Mănăstirii se află o inscripție în limba slavonă, desenată cu roșu, despre care multă lume crede că prezintă locul unde se află zidită Ana. Însă în traducere aflăm că inscripția vorbește de o donație pe care un negustor al vremurilor le-a făcut Mănăstirii.