Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Capitala Daciei romane

martie 24, 2018By RazvanPosted in Regiuni istorice, Transilvania

Localizată la aproximativ 40 de km de Sarmizegetusa Regia, în comuna actuală cu același nume, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, a reprezentat capitala provinciei romane Dacia. Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost construită între 108-110, de către generalul Decimus Terentius Scaurianus, după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, condus atunci de împăratul Traian.

În timpul împăratului Alexandru Severus, așezarea Sarmizegetusa Ulpia Traiana a devenit metropolis.

Dezvoltarea acesteia a durat până în momentul retragerii aureliene din secolul al III-lea. Construcția amfiteatrului era cea mai spectaculoasă, fiind cea care s-a păstrat până astăzi într-o anumită parte. Amfiteatrul avea o capacitate de 5000 de locuri.

În apropierea sitului arheologic există și Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, deschis în 1924, ce conține obiectele găsite de-a lungul cercetărilor. Totuși, o mare parte din suprafața orașului roman nu a fost încă descoperită și excavată.

Există foarte mari șanse ca după excavarea orașului roman Sarmizegetusa Ulpia Traiana să se descopere multe clădiri conservate, după exemplul orașului italian Pompei, de lângă vulcanul Vezuviu, o atracție turistică nemaipomenită.

Alegerea locației pentru construcția noii capitale a fost făcută pe baza unor strategii economice și militare, aceasta fiind înconjurată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești.

Suprafața cetății cuprindea aproximativ 30.000 mp, fiind înconjurată de blocuri masive din piatră.

Drumul imperial dinspre Dunăre spre Porolissum, extremitatea nordică a provinciei, trecea prin Sarmizegetusa Ulpia Traiana.

În anii 117-118 a avut loc o răscoală a sarmaților, dar a fost înăbușită de către prefectul gărzii pretoriene și apropiat al împăratului Hadrian. Conducerea orașului a ridicat în anul 118 un monument în cinstea împăratului Hadrian, iar în 119 a fost trecută și o inscripție în cinstea prefectului Turbo.

Începând cu anul 166, provincia a fost atacată în mai multe rânduri de către popoarele considerate „barbare”, cum ar fi marcomanii sau dacii liberi, însă provincia este apărată cu succes de către guvernatorii Daciei.

În timpul împăratului Gordian al III-lea, în anul 241, Dacia era împărțită în 3 provincii : Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis.

Criza Imperiului Roman, dar și atacurile barbarilor, au dus la decizia împăratului Aurelian de a retrage peste Dunăre armatele și funcționarii, urmați de proprietarii de pământuri și de sclavi. Totuși, marea majoritate a populației a rămas în Dacia. Orașul a continuat să supraviețuiască modest, având ca sigură modalitate de apărare retragerea în amfiteatru, acesta fiind utilizat ca și fortăreață. Odată cu invazia hunilor și a popoarelor migratoare, viața orașului a încetat ușor-ușor.

Construcția cea mai impunătoare a orașului a fost reprezentată de amfiteatru, în incinta acestuia având loc lupte între gladiatori, între animale sălbatice și oameni, piese de teatru sau manifestații publice. Băncile din față (pietruite ) erau rezervate oamenilor importanți, iar cele de sus, din lemn, oamenilor de rând. În mijlocul amfiteatrului se afla o cameră subterană. De aici a fost recuperată o placă de marmură dedicată zeiței Nemesis de către C. Valerius Maximus, un furnizor de animale.

Obiectele de mare valoare ale orașului erau ținute într-o cameră subterană, cu pereți tencuiți, o ușă de siguranță și pardoseală de piatră. Aceasta se poate observa în imaginea de mai jos.