Plaja Tataia din Constanța – frumoasă, spectaculoasă, la doar doi pași de Mamaia
În fiecare an, turiștii români și străini se adună pe litoralul românesc, în căutarea relaxării, distracției, a plajelor însorite. Cei mai mulți dintre ei se îndreaptă fără drept de apel către celebra stațiune Mamaia, despre care se spune că oferă cele mai multe oportunități de cazare, distracție și cele mai frumoase plaje amenajate. Totuși, la doar o aruncătură de băț de Mamaia se află o plajă deosebită, amenajată de curând, lată de aproximativ 100 de metri, Plaja Tataia.
Aceasta se află în Constanța, foarte aproape de Mamaia și oferă variante pentru turiștii care doresc să se bronzeze aproape de malul mării, întrucât șezlongurile sunt așezate la câțiva metri mai în spate, fapt ce dă un aer relaxat și european zonei. Mai mult decât atât, prețurile sunt semnificativ mai mici decât în stațiunile cunoscute. Aici, un șezlong se poate găsi la prețul de 15 lei iar orice băutură este cu 20% mai ieftină decât în stațiunea Mamaia.
Plaja Tataia este foarte cunoscută constănțenilor încă din perioada interbelică. Aceasta era căutată cel mai frecvent de localnici sau de turiști ce nu își permiteau deplasarea până în Mamaia. În 1927, aici a fost montată o baterie de coastă dotată cu tunuri antiaeriene și navale, modernizată ulterior.
Plaja Tataia este mult mai aerisită, șezlongurile sunt la o distanță mai mare unul de celălalt și nu sunt situate în buza mării. Un dig situat în apropiere oferă posibilitatea unei plimbări puțin spre largul mării, pentru pasionați.
Legenda Plajei Tataia
Legenda spune că numele îi vine de la un bătrân singuratic ce trăia aici pe la începutul veacului trecut, într-un bordei semi-îngropat, aflat foarte aproape de malul mării. Nimeni nu îi știa povestea, de unde venise și cum îl chema, dar mulți îi cumpărau adesea guvizii de piatră prinși zilnic sau scoicile adunate de pe stâncile udate de valuri. În fiecare dimineață își ducea scăunelul improvizat de lemn, înalt cam cât un stat de om și îl punea în apă, apoi se cocoța pe el, aruncând nada. Undița îi era un băț de stuf, meșina îi era o sfoară albă, momeala îi era midia găsită din belșug iar plumbul, o bucățică de fier aflată din întâmplare… Seara bea o gură de lapte de la capra ce îl însoțea mereu sau mânca o salată din grădina de zarzavat pe care și-o înjghebase pe lângă bordei. Uneori, când avea noroc, se delecta și cu câte o friptură de iepure prins prin ierburile înalte, sau cu ouă de prepeliță adunate tot de pe malul mării. Așa a trăit Tataia ani buni, fără să deranjeze pe cineva, mereu gata să dea sfaturi sau să ajute oamenii ajunși prin apropiere. Treptat, vecinătățile bordeiului au început să se aglomereze, dar pe Tataia nu îl deranja prea tare acest lucru. Ba chiar mai stătea uneori la taifas cu birjarii ce veneau din Centru și făceau popas pentru turiști, înainte de a-i duce pe aceștia la Mamaia. Într-o zi Tataia, peste care anii se așezaseră bine, fără a putea fi numărați, trecu în lumea celor drepți. Bordeiul său se strică în dese furtuni, dar plaja ce îi luă numele rămase acolo, pentru constănțeni… [sursă : https://www.povestilemariinegre.ro/legenda-plajei-tataia/]
